Crăciunul sau Nașterea Domnului este o sărbătoare crestina celebrată la 25 decembrie (în calendarul georgian) sau 6 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sarbatori domnesti (praznice împărătești) ale Bisericelor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Pasti și de Rusalii. În anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungește în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine și o sărbătoare laică, celebrată atât de către creștini cât și de către cei necreștini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Mos Craciun”.
Originea teremenului de Craciun
Mulți cercetatori consideră că termenul provine din latinescul calatio cu forma sa de acuzativ calationem. La romani prin calatio se înțelegea convocarea poporului de către preoții păgâni în fiecare zi de întâi a lunii pentru anunțarea sărbătorilor din luna respectivă, și, prin extindere, sărbătoarea în general, căci cea mai importantă calatio era aceea de la 1 ianuarie. Până către sfârșitul secolului al IV- lea, nașterea lui Hristos se sărbătorea odată cu Boboteaza la 6 ianuarie, când se obișnuia să se facă anunțarea sărbătorilor de peste an (Paști etc.). Și cum celor de curând creștinați din Dacia și din sudul Dunării această anunțare li se părea apropiată de sărbătoarea păgână calatio, au denumit cu acest termen sărbătoarea creștină a nașterii lui Hristos. Datele la care se sărbătorește Crăciunul sunt orientative, pentru că nu se știe data exactă a nașterii lui Iisus.
Alți cercetători derivă cuvântul Crăciun din etimonul creatio (cu acuzativul creationem, în latina vulgară creation/creatiun) deci ziua creării sau a facerii lui Iisus. Deși s-ar putea obiecta că acesta ar fi o concepție ariana (care socotește că Fiul este o creatură a Tatălui), se poate răspunde că poporul care a creat termenul nu putea cunoaște (și nu cunoaște nici acum) asemenea subtilități teologice. În reacție la această ambiguitate, elitele bisericești au înlocuit aceste termen popular cu acela de sărbătoarea Născutului (tot de origine latină), așa cum se constată în Evanghelia învățătoare din 1642 și în Cazania lui Varlaam din 1643, pe baza aceluiași termen deci cu care și celelalte limbi neolatine (romanice) - și nu numai - au derivat numele sărbătorii.
Alexandru Ciorănescu și Wagner consideră latinescul creātiōnem, dar cu sensul de "copil" Crăciun trebuie să fi însemnat la început „Pruncul Iisus” .
Alte etimoane latine care au fost propuse de lingviști, fără a fi convins un număr suficient de specialiști, sunt (in)carnationem (Lexiconul de la Buda), crastinum (Hasdeu 615) și Christi ieiunium (Schuchardt, Literaturblatt VII, 154). Acesta din urmă seamănă cu termenul uzual grecesc Χριστούγεννα (citit Hristúyena) însemnând Nașterea lui Hristos. Termenul apare cu diverse semnificații sau ca nume propriu în mai multe limbi care au fost în contact cu româna: limba bulgara, limba ucrainiana, limba sarba, limba rusa (rusa veche și rusa modernă).
Pe de altă parte, o posibilă etimologie poate fi legată de denumirea unei vechi sărbători păgâne a slavilor vestici și anume Korochun, Kračún, Karachun (în limba maghiară Karácsony înseamnă chiar Crăciun, iar cuvântul a fost preluat odată cu creștinismul de la slavi).
Sorin Paliga sustine Crăciun este un cuvânt de origine Daco-Tracă legat de sărbătorile focului cu ocazia solstitiului de iarnă. Precum si in albaneza kercu "bucată de lemn", in Italiană Ceppo (Craciun dar si creanga/cracă) tot asa si in romana Craciun ar insemna Crengută/crăcuță. Aceasta posibilitate lingvistică este sustinută și de obiceiul Roman de a pune crenguțe / crăci de copac la casele oamenilor cu ocazia solstitiului de iarnă si a festivităților Sol Invictus.
VA URMA.............................
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu