CRACIUNUL ORIGINI SI ISTORIE..... partea a III-a

 Împodobirea pomului de Crăciun este un obicei, venit din Occident, cel mai probabil de la popoarele germanice. Încetul cu încetul, acesta a intrat în tradiția creștină. În Evul Mediu, case împodobite cu pomi de Crăciun apar în provincile Alsacia și Lorena, dar nu cu ocazia Crăciunului, ci mai degrabă ca cea a Anului Nou. De aici tradiția se extinde în întreaga Franta, Spania, Italia și Elvetia
De asemenea, este posibil ca pomul de Crăciun să provină de la nordici, care obișnuiau să-și împodobească casele cu ramuri de brad și de vâsc. Pomul de Crăciun a pătruns mai târziu și în Orient, prin intermediul catolicismului. În Rusia europeana Ajunul Craciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales unul ca cel mai frumos dintre toate și împodobit cu lumânări aprinse, bomboane, jucării etc.
Bradul împodobit se întâlnea ca pom de Crăciun doar în orașele din Germania sfârșitului de secolul XIX, dar odată cu Primul Razboi Mondial s-a răspândit pe întreg teritoriul acestei țări.

Bradul in traditia romaneasca

În tradiția românească de la sat, regăsim acest obicei al împodobirii bradului la nunți și la moartea tinerilor, femei și bărbați. Obiceiul există din vremea dacilor și semnifică o nuntă rituală între persoana decedată și natura reprezentată prin brad. El a rămas în tradiția unor comunități locale din regiunile Banat și Oltenia. Bradul astfel împodobit se numește Pomul Vietii, care se regăsește drept motiv natural în arta populară.
Odată cu evoluția etnografică a poporului roman, bradul a căpătat din ce în ce mai multe înțelesuri, precum cel de "arbore de judecată", "arbore de pomană", "arbore fertilizator" sau "stâlp de arminden".


  

Obiceiul bradului in prezent

În zilele noastre, împodobirea bradului de Crăciun a devenit unul dintre cele mai iubite datini atât în mediul urban cât și în mediul rural, odată cu așteptarea, în seara de Ajun, a unui personaj nou, Mos Craciun, o variantă americanizată a Sfantului Nicolae.
VA URMA..............


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu